REVIZORUL 15.11.2026 - comedie 15+
- When
- Sunday, November 15 · 17:30
- Where
- Teatrul Național "Eugène Ionesco", Chișinău
REVIZORUL de Nikolai GOGOL Regia: Petru VUTCĂRĂU comedie 15+ Spectacolul este prezentat cu supratitrare în limbile engleză și rusă. Ce se întâmplă când un oraș întreg intră în panică la vestea că urmează să fie controlat? Într-un orășel de provincie, vestea sosirii unui revizor incognito de la capitală dă peste cap liniștea autorităților locale. Funcționarii, care au destule lucruri de ascuns, sunt gata să facă orice pentru a lăsa o impresie bună. Doar că, dintr-o încurcătură absurdă, îl confundă pe revizor cu Hlestakov, un tânăr funcționar oarecare, fără bani și fără prea multe realizări. Iar acesta, văzând cât de important a devenit peste noapte, nu se grăbește deloc să lămurească situația. De aici începe un adevărat spectacol al lingușelilor, minciunilor, mitei și situațiilor ridicole, în care fiecare încearcă să-și salveze propria piele. Sună cunoscut? Distribuția: Ivan Alexandrovici Hlestakov, funcționar din Petersburg - Silviu BOINCEANU; Anton Antonovici Skvoznik-Dmuhanovscki, primarul orașului - Valeriu PAHOMI; Ana Andreevna, soția lui - Iulia BORDEIANU; Maria Antonovna, fiica lui - Laureana ȚURCAN; Luka Lukici Hlopov, inspectorul școlar - Stanislav COTROBAI; Ammos Fiodorovici Liapkin-Tiapkin, judecător - Laurențiu VUTCĂRĂU; Artemii Filipovici Zemlianika, administratorul spitalelor - Petre DRAGANCEA; Ivan Kuzmici Șpekin, dirigintele poștei - Iurie PASCAR; Piotr Ivanovici Dobcinski , moșier din localitate - Bogdan BÎTLAN; Piotr Ivanovici Bobcinski, moșier din localitate - Maxim CHIRIAC; Osip, servitorul - Nicolae NEGHIN; Domnul „N” - Anatol GUZIC; Ștefan Ilici Uhovertov, comisar de poliție - Alexandru BERBINSCHI; Negustor - Ion ROTARU. Durata spectacolului: 180 minute, cu pauză de 15 minute. *Spectacolul poate include efecte de lumini și sunete puternice. Recomandăm persoanelor cu sensibilitate la acești stimuli să țină cont de acest aspect. Vă așteptăm la Teatrul Național „Eugène Ionesco” – teatrul care te iubește!